Lâna este fibra cu cea mai înaltă energie, susţine cu tărie o mare iubitoare de artizanat, Liliana Dobre. Femeia şi-a descoperit pasiunea din întâmplare şi în numai 2 ani s-a transformat dintr-o educatoare…într-o artistă. Din mâinile ei ies acum adevărate opere de artă, de la diverse accesorii până la tablouri vândute în Franţa şi Marea Britanie. Şi toate au ceva în comun, sunt făcute exclusiv din lână.
Cum a început povestea ta, de ce ai ales lâna ca materie primă pentru lucrările tale?
Am văzut la televizor un reportaj cu nişte ciobani care ardeau lâna, povesteau că nu o mai cumpără nimeni. Am rămas foarte şocată, cred că în acel moment s-a produs ceva. Atunci am început să caut lână pe internet, să vad cine o mai produce şi unde se găseşte. În acea clipă a apărut o postare pe facebook, cineva făcea o reclamă cu torcătoria lânii. Suna ceva de genul ”dacă doriţi lână, luaţi legătura cu persoana X. Parcă toate s-au legat. I-am contactat şi le-am spus că vreau lână. Pe vremea aceea nici nu ştiam cum arată. În cele din urmă am comandat şi am primit coletul cu lână colorată, gata pentru tricotat. Apoi am stat şi m-am gandit ce să fac cu ea. M-am interesat, am căutat pe internet informaţii şi am văzut ce se poate obţine din aceasta. Lâna este fibra cu cea mai înaltă energie, cred că ăsta a fost principalul motiv pentru care am ales-o. Ea îmi transmite anumite stări, şi eu îi transmit, sunt convinsă de lucrul acesta.

Am auzit că tablourile pe care tu le realizezi din lână le vinzi în Anglia şi Franţa…
Recent am vândut un tablou din lână unei persoane din Franţa. A fost foarte apreciat, iar eu mulţumită de câştigul obţinut. Mai am terminate câteva tablouri acasă, le ţin pentru vânzare. Am clienţi care vor tablouri personalizate, însă nu prea pot să lucrez aşa. Eu fac totul după imaginaţie, ideile îmi vin pe moment.
Ce le-ai recomanda celor care si-ar dori sa creeze eu un asemenea tablou. Care sunt paşii necesari pentru a obţine un tablou din lână?
“Pentru cei îndemânatici, care vor să experimenteze şi să creeze un tablou din lână, pot să le ofer câteva ponturi. Mai întâi trebuie lucrată pânza. Nu vorbim de o pânză de pictură, ci de una din lână care se netezeşte cu apa caldă şi săpun. Dacă freci lâna cu aceste două elemente, ea devine mată şi nu se rupe. Apoi începi să brodezi cu acul diverse modele, orice îţi vine în minte. Simplu, nu? Însă eu nu fac doar păpuşi populare umplute cu lavandă şi tablouri din lână, ci şi podoabe, cercei, inele, coliere, genti, mănuşi fără deget, botoşei, băscuţe, căciuli bucovinene şi nu în ultimul rând roci terapeutice.

Rocile vulcanice sunt la mare căutare în afara ţării. De asemenea, recent te-ai apucat şi tu să le confecţionezi. De ce le-ai recomanda?
Rocile vulcanice pe care le fac sunt realizate din lână şi arată precum un bulguraş gri, cu uşoare liniuţe pe ele care să emite roca. Este un nou trand pe care l-am descoperit: terapia cu lână. Preţul a cinci roci de acest gen ajunge undeva pe la 100 de lei, merită! Pe aceste roci poţi pune picături de ulei esenţial şi le aşezi într-un bol pentru a împrospăta aerul din casă. Lâna merge foarte bine combinată cu uleiuri esenţiale pentru că în compoziţia ei chimică are foarte multe elemente care ajută să păstreze mirosul mult timp. Combinaţiile aromaterapeutice pe care le recomand pentru perioada rece sunt cele de eucalipt, scorţişoară, portocală, cedru de himalaya şi lavandă. De asemenea, m-am gandit să concep şi covoare cu roci vulcanice, pe care calci şi sunt benefice sănătăţii. Se fac mai multe roci din lână, se aşează una lângă alta şi formeză un covor terapeutic. În plus, arată superb şi sunt la mare căutare.
