Grădina ta

Cum şi unde să poziţionezi corect florile de apartament

Ştiaţi că rolul florilor în locuinţe este unul deosebit de important? Pe lângă faptul că te binedispun cu frumuseţea şi coloritul lor spectaculos, aceste minunate plante purifică aerul din casă şi aduc beleşug în cămin. Ca să vă bucuraţi cât mai mult timp de beneficiile florilor, trebuie să ţineti cont de câţiva factori esenţiali. Cunoaşterea condiţiilor pe care le preferă fiecare plantă este extrem de importantă.

Spre exemplu, holul reprezintă un loc foarte dificil pentru plante, deoarece se află în partea răcoroasă şi de obicei întunecoasă a casei. Din cauza uşii de la intrare, care se deschide şi se închide mai tot timpul, este deseori curent. Ca atare, pentru această parte a casei ar fi indicat să alegeţi plante rezistente la curenţii de aer şi pe care nu le deranjează lipsa luminii naturale. Cele mai indicate sunt Sansivieria şi Aspidistra; Dracaena şi Filodendronul („Monstera deliciosa”), deşi iubesc lumina, se adaptează şi într-o încăpere mai întunecoasă.

Sufrageria şi biroul

Sufrageria, unde petreceţi cel mai mult timp, poate fi un spaţiu foarte apreciat de plante. Biroul,asemenea sufrageriei, poate fi o încăpere caldă şi luminoasă dar, din cauza încălzirii centrale, aerul uscat de aici reprezintă un neajuns pentru plante. În acest caz, pulverizaţi apă pe frunze, de 2 ori pe zi. Preferabil ar fi să nu folosiţi apă rece, de la chiuvetă, ci apă la temperatura camerei, păstrată de pe o zi pe alta, în vase largi, nu în sticle (ca să se evapore clorul şi eventualele impurităţi). Palmierul, Setcreasea, Trandafirul japonez, Dracaena şi Yucca pot fi plasate în orice cameră caldă şi luminoasă. În locul cel mai luminos, dar nu prea călduros, puneţi plante cu flori cum ar fi Crinul de iarnă sau Calla.

Bucătăria

În această încăpere domneşte o caldură umedă, deci este locul ideal pentru plantele care iubesc căldura şi eventual umezeala. Pentru ca adesea spaţiul în bucătărie este destul de strâmt, ar fi bine să nu puneţi aici plantele sensibile, care sunt deranjate de orice atingere sau mutate din loc. Rodul casei (Impatience), Potos, Epipremnum, Scandens filodendron sunt plantele cele mai potrivite pentru bucătarie.

Balcon închis sau seră

Aici se vor dezvolta foarte bine toate speciile cărora le prieşte lumina şi ambianţa răcoroasă (cca 15-18 grade Celsius). Ciclamele, violetele de Parma, kalanchoe şi lămâiul se vor simţi minunat pe balconul închis sau în seră. Dacă însă nu aveţi nici balcon închis, nici seră, puteţi aseza violeta de Parma şi între geamuri,dar aveţi grijă să nu-i udaţi frunzele. Cel mai bine ar fi să-i turnaţi apa de care are nevoie în farfurioară.

Dormitorul

În general, nu se recomandă creşterea plantelor în dormitor, întrucât în timpul nopţii acestea consumă oxigenul absolut necesar celor ce se odihnesc. Dacă vreţi totuşi să aveţi o floare şi în această încăpere, alegeţi o violetă, o kalanchoe sau o cyclamă şi puneţi-o între geamuri.

Baia

Dacă aveţi o baie mică, fără aerisire, este contraindicat să ţineti o plantă aici. Dacă există însă o fereastră – ideală ar fi una cu geamuri mate – atunci este locul pentru o plantă căreia să îi placă lumina difuză şi aburii. Ferigile nu vor suferi după o lumină puternică, iar umiditatea le face bine.

Nu uitaţi!

Plantelor nu le place să fie mutate, aşadar oferiţi-le timp să se acomodeze. Udaţi-le doar când este necesar, atunci când s-a uscat pământul. Nu lăsaţi apa să băltească, pentru că plantele vor suferi. Respectaţi indicaţiile de îngrijire de pe eticheta de la florărie. Puneţi plantele în locul care li se potriveşte cel mai bine  şi ele vor fi fericite!

Sursa: ghidul complet al plantelor de apartament

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *