Planta zilei

Microgreens, adjuvant natural în lupta cu diverse boli. Tu ştii cum să le prepari? Iată câteva sugestii

Pentru cine nu ştie Microgreens – denumite și microplante sau vlăstari – sunt plante tinere, aflate în primul stadiu de dezvoltare . Se consumă ca atare și sunt incluse de nutriționiști în categoria superfood, datorită conținutului ridicat de vitamine, minerale şi antioxidanţi.

Microplantele sunt printre cele mai versatile ingrediente culinare. Există o singură restricție, nu trebuie preparate termic dacă dorim să le păstrăm pe deplin textura, nutrienții sau aroma. Dar și aici există excepții. Numeroase preparate din carne pot fi lăsate la marinat cu microgreens, iar aroma va fi păstrată și după preparare termică.Revenind, singura limită este imaginația bucătarului.

Cristian Tudor, fondator Microgreens România

“De la sucuri sănătoase sau detox la salate pline de vitamine și proteine, de la preparate reci cu brânzeturi, pește, carne sau strict vegetariene la sosuri de tip pesto sau vinaigrette, posibilitățile sunt nenumărate. Un accent special putem pune și pe pregătirea unui mic dejun sănătos, care poate include pateuri (vegetale sau nu), sandvișuri, mini-salate etc. Dincolo de decor, potențarea gustului și aromei unui preparat este crucială pentru bucătarii profesioniști. Un exemplu ar fi perilla verde. Aroma sa subtilă și mixată – ceva între busuioc, mentă și lime – o face ideală atât pentru preparate calde, de exemplu pastele cu sos, cât și, surprinzător, pentru deserturi, unde merge foarte bine cu înghețată, mango etc. Oricare ar fi nivelul nostru de cunoștințe sau experiență culinară, oricând putem experimenta cu microplantele. Dacă luăm un preparat banal, precum omleta, adăugarea la sfârșit de microgreens, după ce prepararea termică s-a terminat, îți oferă de fiecare dată altă aromă. De exemplu, ridichea sau muștarul vor da un gust picant, iar mazărea sau broccoli vor oferi prospețime și o anumită dulceață discretă” explică Cristian Tudor, Fondator Microgreens România.

În SUA, microplantele sunt utilizate de mai bine de 60 de ani în institute de sănătate pentru tratarea unor probleme grave de sănătate.

Cele mai recomandate microplante sunt cele din floarea soarelui în combinație cu mazăre, broccoli și suc de iarbă de grâu. Acestea pot asigura până la 80 % din numărul de fitonutrienți necesari corpului uman. De exemplu, conform unui studiu al universității din Maryland- SUA ,floarea soarelui este considerată un aliment complet, supranumită zeița microplantelor.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *