Ştiri

Vaccin potential impotriva COVID-19 folosind proteine extrase din frunzele de tutun

British American Tobacco (BAT), producatorul brandurilor de tigarete Dunhill si Lucky Strike, a anuntat miercuri ca divizia sa americana de biotehnologie lucreaza la dezvoltarea unui vaccin potential impotriva COVID-19 folosind proteine extrase din frunzele de tutun, informeaza Reuters.

Kentucky BioProcessing (KBP), divizia care dezvolta vaccinul, ar putea sa produca intre 1 milion si 3 milioane de doze pe saptamana incepand din luna iunie, au precizat reprezentantii companiei BAT, cu ajutorul unor agentii guvernamentale si al unor fabricanti potriviti.

Reprezentantii BAT au spus ca KBP – divizie a companiei americane Reynolds American Inc, detinuta de cunoscutul producator de tigarete – va dezvolta acest vaccin fara scopuri lucrative.

Vaccinul, aflat in prezent in etapa pre-clinica de testare, foloseste o portiune clonata din secventa genetica a SARS-CoV-2 pentru a crea un antigen, care este apoi inserat in plante de tutun pentru a fi reprodus.

Dupa recoltarea frunzelor de tutun, antigenii – substante ce induc o reactie imunitara in organism – sunt extrasi si purificati, apoi injectati in organismul pacientilor pentru a lupta cu noul coronavirus, au anuntat reprezentantii companiei, adaugand ca formula pe care au dezvoltat-o este stabila la temperatura camerei, spre deosebire de cele ale vaccinurilor conventionale, care necesita adeseori sa fie refrigerate.

KBP a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din lumea intreaga in urma cu cativa ani atunci cand a anuntat ca a creat un tratament eficient impotriva Ebola, denumit ZMapp, in colaborare cu compania californiana Mapp Biopharmaceuticals. Acel medicament nu a fost deocamdata aprobat spre comercializare de catre Administratia pentru Alimente si Medicamente din Statele Unite (FDA).

BAT a anuntat ca lucreaza deja cu reprezentantii FDA pentru stabilirea urmatoarelor etape din procedura de validare a viitorului vaccin si ca a demarat discutii cu autoritatile medicale din Marea Britanie pentru a include vaccinul in studii clinice cat mai rapid posibil.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *